Citirea rapidă – mit sau realitate?

Sunt sigur ca te-ai gândit o dată cel puțin cum ar fi să zbori printr-o carte, să găsești bucuria de a citi pe care o vezi la unii oameni. In schimb anii din timpul școlii au reusit în mare parte să înlăture bucuria de a citi, creând un stereotip defect și larg răspândit, în sensul că citirea a devenit o obligație și nu o plăcere.

Stereotipul implică obstrucționarea cu bună știinta a unei autostrăzi informaționale, schimbând-o cu un drum comunal astfel încât drumul informației să sufere cât mai multe alterări și când zic asta consider că este un sacrilegiu să blochezi cel mai rapid flux informational ochi – creier deviindu-l prin corzile vocale.

Primii pași în lectura se fac prin impunerea repetiției exagerate a unei litere sau al unui ansamblu de litere cu voce tare pentru pura satisfacție a sistemului școlar, care necesită feedback permanent, datorită unei interpretări greșite a potențialului intelectual al copilului învățat. Totodată acest sistem îngustează cu buna știință câmpul vizual reducându-l la un singur punct de focalizare a privirii. Și așa ajunge un copil care are sete de cunoaștere și care poate să perceapă într-o fracțiune de secundă orice informație în mod natural, să găsească peste doar câtiva ani în el o frână în accesarea și acumularea informațiilor de care are atâta nevoie.

Acest întreg concept complex ne-a “îmbunătățit” viteza de citire naturală la valoarea de 150-200 de cuvinte/minut, viteza obisnuită acum 100 de ani, în timp ce autostrada noastră informațională ochi-creier procesează informațiile primite instantaneu .

Primul mit este acela că dacă citim ficeare literă în patre a unui cuvânt înțelegem mai bine cuvântul, când de fapt crierul recunoște cuvântul întreg instantaneu, nu literă cu literă.

Psihologii și specialiștii educaționali au creat un aparat numit tachistoscop, dispozitiv conceput pentru a afișa imagini cu diverse rate de expunere pe un ecran.

Experimentul a început prin afișarea graduală a unor poze cu avioane scăzând treptat mărimea imaginii și crescând rata de expunere. S-a descoperit faptul că o persoană normală, cu puțin antrenament, poate identifica imagini afișate cu o rată de expunere de 1 la 500 de părți dintr-o secundă. Aceste rezultate au aplicație pentru citire.

Folosind același experiment piloții US Air Force au descoperit că pot recunoaște complet o serie de 4 cuvinte ce le-au fost expuse la aceeași rată de expunere de 1 la 500 părți dintr-o secundă.

Urmărind tehnica tachinostocopului, în 1940 Harvard Business School a conceput primul film care ducea la mărirea câmpului vizual.